La Dernière Neige / Sub semnul câinelui

A fost și ultima ninsoare. În martie. A fost și mărțișorul, și ziua femeii și ziua bărbatului, ba chiar și ziua câinelui căci, uitându-mă încă o dată la fotografiile de ieri, am băgat de seamă că mulți căței am prins în cadru, iar unul m-a prins pe mine.

Jupânul parșiv care m-a mușcat, după ce frumos a pozat:

Autoportret cu lumina stinsă

Mâine va fi (şi) ziua mea

Unde ești copilărie?

Tot Târgoviște, copii în costume tradiționale (sau nu):

A new day begins

Spre o destinație oarecare, un nou început.

Avanpremieră la 1 Martie

Depressing Saturday

...sună mai bine decât "sâmbătă sictirită". Zic şi eu. Vreme urâtă, ceaţă groasă, ploaie mocănească, cam frig după ce am gustat din soarele de primăvară, o zi în care nu-ţi vine să scoţi nasul afară din casă. Eu l-am scos, am mai fotografiat încă o dată peisajul deprimant din jur, am făcut nişte cumpărături laolaltă cu jumătate din populaţia oraşului (uitasem că e sâmbătă), am avut noroc totuşi să pun mâna pe ultimul cărucior şi mi-am încasat bonul de 3 lei că am stat la coadă peste 5 minute, lucru care mi-a înseninat ziua, de parcă tocmai câştigasem premiul cel mare la loto. Cireaşa de pe tort - o prăjitură havai (Hawai) care s-a dovedit bună, în ciuda numelui cam stupid. Sper să fie soare mâine, nu doar în zilele lucrătoare când sunt închisă într-un birou.

Ascultând muezinul

Nimerindu-mă neîntâmplător în Constanța nu puteam să ratez una din singurele atracții turistice de care îmi aminteam, în afară de Delfinariu și Marea Neagră: marea moschee din Constanța. Moscheea, având și statut de muzeu, și-a primit unicul vizitator din ziua aceea (eu) cu o rugăminte, aceea de a nu uita să închidă la loc ușa din vârful turnului. După un urcuș greoi pe scări spiralate, după ce am simțit pe pielea mea vântul tăios din ziua aceea și după ce am admirat priveliștea, am constatat că ușa cu pricina nu se poate închide decât din afară și deschisă am lăsat-o cât am căscat gura la priveliștile de la picioarele mele.